Atractii Locale

Muzeul National Brukenthal

Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai insemnate monumente in stil baroc din Romania si adaposteste Muzeul Brukenthal unde puteti admira numeroase opere de arta, tablouri, grafica, mobilier, argintarie, vesminte de cult sau covoare orientale. Biblioteca contine o colectie de peste 300.000 de volume. A fost deschis publicului in anul 1790, cu trei ani inaintea deschiderii Muzeului Louvre.

Muzeul Astra

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra se afla la 4 kilometri de Sibiu, in Dumbdrava Sibiului. Muzeul in aer liber a fost infiintat in anul 1963 si se intinde pe o suprafata de peste 40 de hectare. Pe aceasta suprafata sunt cuprinse toate ocupatiile traditionale romanesti: vanatoare si pescuit in Delta Dunarii, pastoritul la satele de campie, pomicultura, viticultura , tesutul si multe altele.

Cel mai vechi exponat de la Muzeul Astra este o moara hidraulica din lemn cu aductiune inferioara, care se regaseste si in sigla muzeului. Publicul poate admira case taranesti, ateliere mestesugaresti, biserica, scoala, carciuma sau popicaria.

Una dintre cele mai spectaculoase expozitii din cadrul muzeului este cea a morilor de vant si de apa.

Podul Minciunilor

Podul Minciunilor este unul dintre cele mai incarcate de legenda locuri ale Sibiului. Este si unul dintre cele mai romantice, care atrage mii de vizitatori. Podul face legatura intre Piata Mica si Piata Huet si leaga astfel Orasul de Jos de Orasul de Sus.

Podul Minciunilor a fost reconstruit in anul 1859 si a fost primul pod din Romania si al doilea din Europa confectionat din fonta turnata.

Podul este insa si sursa a numeroase legende, cea mai picanta dintre acestea facand referire la curatenia trupeasca a tinerelor fete care se intalneau aici cu iubitii lor. Dupa nunta, miresele mincinoase erau tarate pana la pod de unde erau aruncate pentru a fi pedepsite pentru juramintele mincinoase.

Turnul Sfatului

Turnul Sfatului este unul dintre simbolurile orasului Sibiu. Adaposteste un muzeu, iar intrarea se face o usa mici, iar urcusul este plin de peripetii, pe scara ingusta, dispusa concentric. La penultimul etaj al turnului poti admira si mecanismul de functionare al ceasului care da ora exacta.

Ultimul etaj al turnului iti prezinta o frumoasa panorama a intregului oras.

Pasajul Scarilor

Pasajul Scarilor este unul dintre cele mai pitoresti locuri ale Sibiului Vechi si este cunoscut si sub numele de Zidul cu ace. Face legatura intre Orasul de Sus cu Orasul de Jos prin scari si arcade care inconjoara zidurile cetatii din jurul Bisericii Evanghelice.

Catedrala Evanghelica

Catedrala Evanghelica este una dintre cele mai impunatoare cladiri din centrul istoric al Sibiului. Inaltimea turnului catedralei are o inaltime de peste 73 de metri si este vizibil din orice parte a orasului.

Biserica este cunoscuta pentru orga sa, realizata in stil baroc in anul 1671, cea mai mare orga din sud-estul Europei.